Materialul are caracter informativ și educațional și nu reprezintă o recomandare personalizată de investiții.
Executive Summary
Wall Street intră în ultima sesiune a săptămânii după patru zile consecutive de scădere, iar presiunea s-a mutat clar dinspre earnings către inflație, petrol și obligațiuni. S&P 500 a pierdut joi 0,58%, Dow Jones 0,60%, Nasdaq Composite 0,65%, iar Russell 2000 aproximativ 1%. S&P 500 se află acum cu aproape 3% sub maximul din 13 august, după cea mai slabă secvență de patru ședințe din ultimele luni.
PPI-ul pentru august a venit exact la consens pe headline, +0,4% lunar, dar detaliile au fost suficient de ferme încât piața să ridice probabilitatea unei majorări Fed la aproximativ 70%. Inflația anuală la producători a accelerat la 5,4%, de la 4,8%, iar energia a contribuit semnificativ. În paralel, Brent a urcat puternic și a ajuns în zona 107-110 dolari, ceea ce face ca riscul inflaționist să fie mai mare astăzi decât era atunci când Fed a intrat în perioada de blackout.
Treasury 10Y s-a apropiat de pragul psihologic de 5%, tranzacționându-se în această dimineață în jurul zonei 4,96-4,98%, iar 30Y a ajuns la cele mai ridicate niveluri din aproape două decenii. Acesta este probabil cel mai important semnal pentru equity. La aceste randamente, piața nu mai poate conta pe expansiune de multiplu și trebuie să fie susținută aproape exclusiv de earnings growth.
Există însă o veste importantă din zona AI. Oracle a raportat după închidere rezultate peste estimări, venituri de 19,3 miliarde de dolari, +30% anual, EPS ajustat de 1,92 dolari și un backlog de 664 miliarde de dolari. Compania a adăugat peste 30 de miliarde de dolari în contracte AI cloud într-un singur trimestru, iar free cash flow-ul negativ a fost mult mai bun decât se temea piața. Acțiunea a urcat după închidere. Adobe a depășit și ea estimările, dar guidance-ul pentru trimestrul următor a fost suficient de prudent încât acțiunea să scadă după raportare.
Astăzi avem ultimul mare test înainte de Fed: CPI-ul pentru august. Consensul este pentru +0,4% lunar și +3,4% anual pe headline, iar core CPI este așteptat la +0,2% lunar și +2,4% anual. Un core de 0,2% ar putea redeschide serios scenariul de hold. Un 0,3% sau mai mult ar face foarte dificil pentru Fed să ignore combinația dintre piața muncii puternică, PPI persistent și petrolul de peste 100 de dolari.
Macro și Fed: CPI decide dacă 5% pe Treasury devine noua normalitate
PPI-ul de joi a confirmat că inflația nu este încă într-o zonă confortabilă. Headline-ul de +0,4% lunar a fost exact la consens, dar inflația anuală de 5,4%, creșterea costurilor cu energia și presiunile din servicii au fost suficiente pentru ca piața să ridice probabilitatea unei majorări Fed de la aproximativ 64% la aproximativ 70%.
În mod normal, un PPI la consens nu ar trebui să producă o asemenea reacție. Diferența este contextul. Petrolul nu mai este la 90 sau 100 de dolari, ci a ajuns aproape de 110. Dieselul american a atins niveluri record, transportul și logistica sunt deja mai scumpe, iar efectul complet asupra prețurilor finale nu este încă vizibil în CPI.
Raportul de astăzi va arăta doar începutul acestei transmiteri. Consensul vede headline CPI la +0,4% lunar și core CPI la +0,2%. Dacă acesta este rezultatul, Fed va avea o dilemă reală. Headline-ul va arăta urât, dar core-ul ar putea sugera că inflația internă continuă să se modereze.
Un core CPI de 0,2% ar putea coborî randamentele și reduce probabilitatea unei majorări. Un 0,1% ar produce probabil o mișcare și mai puternică în Treasury și growth. La 0,3%, însă, scenariul se schimbă. Piața ar putea urca probabilitatea unui hike spre 85-90%, iar Treasury 10Y ar avea puține motive să rămână sub 5%.
Acesta este nivelul care contează pentru Wall Street. 5% pe 10Y nu este doar un număr rotund. Este pragul la care costul capitalului începe să modifice decisiv evaluările equity, housing-ul, creditul corporativ și comportamentul consumatorului.
Poziționarea instituțională
Poziționarea instituțională a devenit vizibil mai defensivă în ultimele zile, dar fără semne de capitulare.
Capitalul continuă să intre în obligațiuni pe maturități scurte și medii, în timp ce long duration primește mult mai puțin interes. Investitorii sunt dispuși să cumpere Treasury la randamente apropiate de 5%, dar nu par convinși că randamentele lungi trebuie să scadă rapid.
Această diferență este esențială. Nu vedem o poziționare de recesiune, pentru că într-un astfel de scenariu long-duration Treasury ar primi probabil cumpărări mult mai agresive. Vedem mai degrabă o poziționare de tip “higher for longer”, cu cash, short duration și equity selectiv.
Hedge funds au început să reducă beta după patru sesiuni negative, iar volatilitatea a crescut, dar nu a ajuns la niveluri asociate unei piețe disfuncționale. VIX rămâne suficient de jos încât să sugereze prudență, nu panică.
Mai important, cash-ul acumulat în money-market funds rămâne foarte mare. Dacă CPI permite o scădere a randamentelor, acest cash poate reveni rapid în equity. Dacă inflația surprinde în sus, aceeași lichiditate poate rămâne în afara pieței mai mult timp.
Tema zilei: Oracle confirmă că AI trebuie să producă cash
Oracle a oferit exact tipul de raport de care piața AI avea nevoie în acest moment.
Veniturile au crescut cu 30%, cloud infrastructure a accelerat puternic, backlog-ul a ajuns la 664 miliarde de dolari, iar compania a adăugat peste 30 de miliarde în contracte AI cloud. Dar cel mai important detaliu nu este creșterea. Este finanțarea.
Capex-ul trimestrial a fost uriaș, aproximativ 28,5 miliarde de dolari, însă peste 11 miliarde au fost compensate prin preplăți ale clienților. Majoritatea noilor contracte AI nu necesită investiții suplimentare proporționale din partea Oracle, deoarece o parte dintre clienți vin cu hardware propriu sau plătesc în avans.
Până acum, investitorii întrebau dacă AI produce suficient venit. Următoarea întrebare este cine finanțează infrastructura și cât de repede se transformă backlog-ul în free cash flow.
Oracle a oferit un răspuns mai bun decât se temea piața.
Adobe a oferit imaginea opusă. Rezultatele trimestriale au fost bune, AI-first ARR a crescut puternic, dar guidance-ul nu a depășit suficient așteptările. Piața continuă să penalizeze software-ul unde AI produce simultan oportunitate și risc competitiv.
Aceasta este diferența care va domina sectorul în următoarele trimestre: AI care produce infrastructură și cash versus AI care obligă compania să-și apere modelul de business.
Research instituțional
Research-ul strategic rămâne mai constructiv decât prețurile din ultimele patru sesiuni.
Țintele pentru S&P 500 continuă să se concentreze în jurul zonei 8.000 și peste, iar argumentul comun este creșterea profitului, nu scăderea dobânzilor. Piața poate ajunge la acele niveluri, dar într-un mod diferit față de ciclurile bazate pe multiple expansion.
Acum, earnings trebuie să compenseze aproape integral costul capitalului.
În AI, research-ul începe să se concentreze pe rentabilitatea investiției. Oracle este un exemplu foarte important deoarece a arătat că un backlog uriaș poate fi construit fără ca fiecare dolar de venit viitor să necesite un dolar suplimentar de capex propriu.
În energy, scenariile instituționale pentru Brent au fost revizuite constant în sus. Scenariul de bază rămâne o normalizare graduală, dar scenariile de perturbare persistentă a fluxurilor prin Golf duc deja către 120 de dolari.
În fixed income, opinia devine din ce în ce mai clară: Treasury scurt și mediu este atractiv, long duration are nevoie de o primă mai mare pentru deficit, ofertă și inflație.
Upgrade & Downgrade
Meta a primit unul dintre cele mai importante upgrade-uri recente, cu trecerea la Overweight și o țintă ridicată la 820 de dolari. Argumentul este monetizarea agentului AI și capacitatea companiei de a distribui produsul către miliarde de utilizatori și milioane de businessuri.
Qualcomm continuă să primească research favorabil după extinderea expunerii către data centers și AI inference, ceea ce reduce gradual dependența de smartphone-uri.
Oracle este probabil candidatul principal pentru revizuiri pozitive de ținte după rezultatele de aseară. Backlog-ul peste estimări, contractele AI noi și free cash flow-ul mai bun decât se temea piața modifică direct ipotezele modelelor de evaluare.
Adobe va avea probabil o reacție mai mixtă. Rezultatele susțin teza că AI poate fi monetizat în Creative Cloud, dar guidance-ul și schimbarea CEO-ului mențin un discount de incertitudine.
Pe partea negativă, companiile consumer discretionary continuă să primească o abordare mai prudentă. Petrolul și costul creditului încep să afecteze scenariile de marje, iar rezultatele recente din retail au arătat că un beat de EPS nu mai este suficient dacă same-store sales și gross margin nu conving.
Smart Money
Semnalul principal al Smart Money vine astăzi din bond market.
Treasury 10Y este la un pas de 5%, iar 30Y este la maxime nemaiîntâlnite de aproape două decenii. Investitorii cumpără obligațiuni, dar numai la randamente suficient de ridicate pentru a compensa riscul fiscal și inflaționist.
Acest lucru spune mult mai mult decât o mișcare zilnică a Nasdaq.
Smart Money nu cumpără acum ideea unui hard landing. Dacă ar face-o, long-end-ul ar trebui să primească o cerere mult mai puternică. Cumpără mai degrabă ideea unei economii care rămâne suficient de puternică pentru ca inflația și dobânzile să rămână problematice.
În equity, cash-ul se concentrează în companii care pot demonstra creștere de earnings și cash conversion. Oracle intră astăzi în această categorie mai clar decât înainte.
În commodities, energia continuă să funcționeze simultan ca investiție și hedge. Dar la aproape 110 dolari pe Brent, raportul risc/randament este mult mai puțin asimetric decât era la 80-90.
Rotația sectorială
Energy: 9/10. Petrolul aproape de 110 dolari menține sectorul în leadership. Cash-flow-ul producătorilor este excepțional, dar riscul unei detensionări geopolitice a crescut odată cu prețul.
Semiconductori: 6,5/10. Cererea AI rămâne foarte puternică, dar Treasury aproape de 5% apasă multiplii. NVIDIA și Micron au cedat joi, semn că nici leadership-ul fundamental nu este imun la rate.
Communication Services: 7/10. Meta beneficiază de monetizarea AI și de upgrade-uri de research. Sectorul are un profil mai bun decât broad technology.
Software: 5,5/10. Oracle îmbunătățește imaginea, Adobe o temperează. Monetizarea AI devine criteriul de separare.
Financials: 6/10. Curba ridicată poate ajuta venitul din dobânzi, dar ratele prea mari pentru prea mult timp pot deteriora creditul.
Industrials: 5/10. Infrastructura AI și apărarea rămân structural atractive, însă energia și costul capitalului afectează transporturile și companiile ciclice.
Materials: 4,5/10. Sectorul a fost printre cele mai slabe joi. Dolarul și randamentele ridicate afectează metalele, iar costurile energetice apasă marjele.
Healthcare: 5,5/10. Defensiva începe să recapete valoare, dar sectorul nu a preluat încă leadership-ul.
Utilities: 4/10. Cererea pentru electricitate din partea data centers este un avantaj structural, dar Treasury aproape de 5% rămâne o problemă directă pentru evaluări.
Consumer Discretionary: 3,5/10. Petrolul, creditul și mortgage rates ridicate formează cea mai slabă combinație macro dintre sectoarele ciclice.
Real Estate: 3/10. Mortgage rates au trecut din nou de 7%, iar 10Y aproape de 5% face sectorul greu de rerating-uit.
Ce urmărim astăzi
La 15:30, ora României, CPI-ul pentru august este evenimentul dominant.
Consensul este +0,4% lunar pe headline și +0,2% pe core.
Un core de 0,1% ar putea produce o scădere rapidă a Treasury 10Y și o revenire puternică în Nasdaq, software și small caps.
Un core de 0,2% ar menține Fed într-o situație deschisă, dar ar putea fi suficient pentru o ușoară reducere a probabilității de hike.
Un core de 0,3% ar împinge probabil scenariul majorării către zona 85-90% și ar putea duce Treasury 10Y peste 5%.
Un core de 0,4% ar fi o surpriză suficient de puternică pentru a produce o nouă etapă de repricing în equity.
După CPI, primul lucru pe care îl urmărim nu este S&P 500, ci Treasury 10Y. Al doilea este breadth-ul. Dacă indicele revine, dar equal-weight și Russell 2000 rămân slabe, bounce-ul va avea o calitate redusă.
Oracle va fi un alt test important la deschidere. O reacție puternică și menținută pe parcursul sesiunii ar confirma că piața continuă să recompenseze earnings și monetizarea AI chiar într-un regim de rate ridicate.
Consensul Wall Street
Consensul strategic rămâne constructiv.
Majoritatea țintelor mari pentru S&P 500 continuă să fie în zona 8.000-8.150, iar argumentul rămâne earnings. Piața nu are nevoie de Fed cuts pentru a ajunge acolo, dar are nevoie ca randamentele să se stabilizeze.
Aceasta este diferența esențială.
Dacă Treasury 10Y rămâne persistent peste 5%, S&P 500 poate continua să crească doar dacă EPS avansează suficient de repede. Dacă 10Y coboară din nou spre 4,5-4,6%, aceeași creștere de profit ar putea produce și multiple expansion.
Piața se află acum într-un punct în care earnings rămân bullish, dar macro limitează cât de mult este dispus capitalul să plătească pentru ele.
Concluzia Investițional
Patru zile consecutive de scădere nu schimbă singure trendul fundamental.
Dar schimbă nivelul de atenție.
Piața are acum trei obstacole simultane: petrol aproape de 110 dolari, Treasury aproape de 5% și Fed aflată din nou foarte aproape de o majorare. Acestea sunt suficiente pentru a produce compresie de multiplu chiar fără o deteriorare a earnings.
În același timp, Oracle ne amintește de ce nu vrem să devenim bearish structural prea repede. Companiile continuă să găsească cerere reală, iar investițiile AI produc contracte și venituri de dimensiuni greu de ignorat.
Nu ne indoim ca AI crește. Problema este prețul capitalului folosit pentru a finanța acea creștere.
Dacă CPI-ul de astăzi vine benign, piața are toate ingredientele pentru un rebound: patru sesiuni negative, poziționare mai curată, cash ridicat și rezultate bune în AI. Septembrie poate reveni rapid spre maxime dacă presiunile externe se relaxează.
Dacă CPI-ul confirmă însă persistența inflației și Treasury trece de 5%, nu trebuie să ne așteptăm ca evaluările să rămână neschimbate doar pentru că earnings sunt bune.
Atunci corecția poate continua fără să fie nevoie de recesiune.
Preferăm în continuare selecția în locul broad beta: earnings vizibile, cash-flow, monetizare AI reală și bilanț capabil să suporte un cost al capitalului ridicat.
Astăzi, CPI decide dacă cele patru zile de scădere au fost o resetare sănătoasă sau începutul unei corecții mai ample.
Scorul Wall Street
Trend fundamental: 7,0/10
Earnings: 8,5/10
Poziționare instituțională: 5,0/10
Lichiditate și obligațiuni: 2,5/10
Fed și inflație: 2,0/10
Evaluări: 4,0/10
Breadth: 3,0/10
Rotație sectorială: 5,0/10
AI și semiconductori: 7,0/10
Risc geopolitic: 1,5/10
Scor Wall Street Confidential: 4,5/10.
Scorul coboară din nou, în principal din cauza bond market-ului. Treasury 10Y aproape de 5%, Brent aproape de 110 dolari și probabilitatea unei majorări Fed în jurul a 70% reprezintă o combinație dificilă pentru evaluări. Earnings și AI împiedică tabloul să devină bearish structural, dar în acest moment macro are avantajul tactic. CPI-ul poate schimba această balanță într-o singură sesiune.
