Wall Street a încheiat luni în scădere, într-o sesiune în care stabilizarea semiconductorilor nu a fost suficientă pentru a împinge indicii majori pe verde. Dow Jones a pierdut 0,59%, S&P 500 a coborât cu 0,19%, iar Nasdaq a închis aproape neschimbat, cu un minus de doar 0,05%.
După reculul sever din săptămâna precedentă, segmentul semiconductorilor a dat primele semne de revenire. Marvell a avansat cu 3,3%, Sandisk cu 2,7%, Western Digital și Intel cu câte 2,1%, iar Micron cu 1,9%. Mișcarea sugerează că presiunea la vânzare s-a temperat, dar este încă prea devreme pentru a vorbi despre o inversare confirmată a trendului recent.
Atenția Wall Street se mută acum spre raportările Big Tech, care pot decide dacă această stabilizare se transformă într-un rebound mai amplu sau rămâne doar o pauză într-o corecție.
Alphabet raportează miercuri după închiderea pieței, iar investitorii vor urmări în special ritmul investițiilor în AI, evoluția Google Cloud și semnalele privind adopția Gemini. În actualul context, cifrele trimestriale vor conta, dar perspectiva managementului asupra randamentului investițiilor masive în infrastructura AI ar putea conta și mai mult.
Tot miercuri sunt așteptate rezultatele IBM, Texas Instruments și Tesla, iar joi intră în scenă Intel. În total, aproximativ 500 de companii urmează să raporteze în această săptămână, ceea ce poate produce o creștere semnificativă a volatilității.
Sesiunea de marți aduce, printre altele, raportările Charles Schwab, Interactive Brokers, 3M, Northrop Grumman și General Motors.
Pe lângă sezonul de raportări, piața continuă să urmărească evoluția petrolului și escaladarea conflictului cu Iranul. O nouă creștere puternică a prețului energiei ar putea readuce în prim-plan riscul inflaționist și ar complica ecuația ratelor de dobândă.
În zona tranzacțiilor, portofoliul Tech a reintrat pe AMD, după ce poziția precedentă fusese închisă cu un randament de peste 70% în aproximativ trei luni. Acțiunea a revenit spre media mobilă de 10 săptămâni, iar retragerea a fost considerată o nouă oportunitate de intrare. Din același portofoliu a fost închisă poziția SPCX, după atingerea limitei de risc.
În portofoliul Blockchain a fost inițiată o poziție pe Similarweb, pe fondul perspectivelor de creștere a profitului, în timp ce pozițiile Spire Global și Innventure au fost închise.
Portofoliul ETF a făcut o rotație între două instrumente care urmăresc Nasdaq 100. Poziția QQQM, acumulată din mai 2023 și ajunsă la un randament de aproape 100%, a fost vândută și înlocuită cu QNDX, care urmărește același indice la un expense ratio de 0,10%. A fost închisă și poziția GOAU, după atingerea pragului de pierdere stabilit pentru portofoliu.
Mesajul sesiunii de luni este destul de clar: semiconductorii au respirat, dar piața nu și-a recâștigat încă apetitul pentru risc. Următoarele sesiuni vor fi dominate de raportări, iar testul decisiv va fi reacția investitorilor la investițiile în AI și, mai ales, la dovezile că aceste cheltuieli continuă să genereze creștere.


